Paine prajita si unt

Azi sunt copil din nou. Am ajuns acasa si am mancat paine prajita cu unt, alaturi de niste branza si am baut un ceai. M’am ascuns in pijamaua cu iepurasi si am sperat sa nu se fi dus mirosul tau de tutun, dar prea tarziu. Samponul spala orice, mai putin vina. Port multe vini in relatia asta, se leaga de fiecare deget, dar parul il spal cu acelasi fel de sampon care ti’a placut atat de mult la mare, mai ales dupa ce am inotat noaptea si am racit cum nu racesc nici in cele mai aspre ierni.

Painea prajita nu e la fel fara tine. E neagra, arsa, innecacioasa. Untul nu mai e auriu si moale, a aproape alb si tare [ ca piatra, iute ca sageata, na na na na na ]. Ceaiul e acelasi pe care il beau de cand imi pot aminti ca beau ceai: de tei, fara zahar, fara gust, rosiatic, deprimant- ca la mine acasa. Mi’e dor de tine. Langa tine chiar ma simt acasa, oriunde ne’am afla. Langa tine am sentimentul ala de siguranta, simt valuri de afectiune si certitudinea ca lucrurile nu se vor schimba. Iar ceaiul… pe langa faptul ca il beau de vreo 13-14 ani, nici nu mai simt ce beau. Mi’e dor de cafeaua aia a ta grozava, nu divulg reteta, spun doar atat: nu credeam vreodata ca imi va placea cafeaua cu zahar si cu lapte. Eh, cred ca mi’ai indulcit viata.

Cel mai mult imi place la tine acasa cand stam impreuna, imbratisati, pe oriunde apucam. In bucatarie e foarte dragut: decorul simplu, sic, vintage. Tu faci cafeaua, eu pun farfuriile, exploram frigiderul. Fumam o tigara, tu razi de mine cand stalcesc cuvintele si ma pisicesc pe langa tine. Da, mi’e deja dor de tine si te sun in 10 minute. Ne traim viata de parca am fi deja casatoriti, dar dintr’un motiv sau altul trebuie sa stam cu ai nostri. Si nu uita, ma enervez foarte tare daca te mai suna tipele alea care nu au bunul simt sa'mi raspunda la salut.

Miau!